Candidaţii la admitere vor fi selecţionaţi pe baza a 3 criterii, după cum urmează:
1. Modul în care autobiografia şi mărturia personală a candidatului reflectă naşterea sa din nou, dedicarea sa pentru viaţa creştină şi chemarea sa la slujirea lui Dumnezeu;
2. Nivelul cunoştinţelor biblice acumulate de către candidat;
3. Caracterizarea candidatului de către păstorul său.
Studenţii admişi în anul I de studii vor primi o legitimaţie de student, care va servi la legitimarea lor în cadrul activităților de practică eclesială și misionară, precum și la accesul la fondul de carte şi de materiale de cercetare teologică a bibliotecii Seminarului.